Asociația „Voința” lansează proiectul european „NextGenReady”. În Galicea și Păușești-Măglași tinerii se pregătesc pentru comunități mai sigure!
FEATUREDEDUCATIONACTIVISM


Asociația „Voința” (ASV) dă startul proiectului „NextGen Ready – Împreună Construim Comunități mai Sigure”, finanțat prin programul Corpul European de Solidaritate (European Solidarity Corps), dedicat pregătirii tinerilor și comunităților pentru situații de urgență.
Proiectul se desfășoară în perioada 1 septembrie 2026 – 31 august 2027, în comunele Galicea și Păușești-Măglași, județul Vâlcea. Ne propunem să implicăm tinerii în creșterea gradului de informare și pregătire a populației pentru situații de urgență, prin activități practice, colaborare și inițiative adaptate nevoilor locale.
Pornim de la o realitate importantă: prevenirea și gestionarea riscurilor naturale contează, mai ales când vorbim despre inundații, alunecări de teren, viituri și fenomene meteorologice extreme. De aceea, vrem să le oferim tinerilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele prin educație non-formală, experiențe practice și colaborare cu membrii comunității și autoritățile locale.
Comunități mai pregătite, pas cu pas
Construim activitățile împreună cu oamenii din comunitate, consultarea locuitorilor și colaborarea cu autoritățile locale ne vor ajuta să identificăm prioritățile și să dezvoltăm inițiative relevante pentru realitățile de aici.
Programul va include evenimente de informare, activități participative pentru identificarea riscurilor locale, acțiuni dedicate pregătirii familiilor pentru situații de urgență, un curs practic de prim ajutor susținut cu sprijinul voluntarilor Crucii Roșii Vâlcea, dar și întâlniri de dialog și prezentare a rezultatelor.
Printre rezultatele pe care ne propunem să le obținem se numără realizarea unei hărți participative a riscurilor locale, elaborarea unui mini-ghid de pregătire pentru situații de urgență și sprijinirea realizării a 10 planuri familiale simplificate de urgență.
Vom organiza campanii de informare, activități intergeneraționale, întâlniri de dialog cu reprezentanții autorităților locale, ne dorim ca materialele și recomandările dezvoltate în cadrul proiectului să răspundă cât mai bine nevoilor oamenilor din cele două comunități.
Primele etape: organizăm echipa și ne pregătim de acțiune
Luna septembrie a fost dedicată organizării proiectului și pregătirii următoarelor etape. Am revizuit calendarul activităților, am distribuit responsabilitățile și am stabilit modul în care vom lucra împreună.
Echipa este formată din cinci tineri inițiatori ai proiectului, care și-au asumat responsabilități în coordonare, comunicare și promovare, logistică, relația cu comunitatea și autoritățile, monitorizare și evaluare a activităților.
În perioada 17–18 octombrie 2026, am organizat un training intensiv dedicat dezvoltării competențelor de lucru cu comunitatea. La training au participat cei cinci voluntari ai proiectului și alți tineri care se vor implica în diferite etape ale implementării, inclusiv tineri din comunele Galicea și Păușești-Măglași.
Pe parcursul celor două zile, am abordat teme precum facilitarea participativă, comunicarea intergenerațională, leadershipul, responsabilitatea și gestionarea situațiilor dificile. Prin jocuri de rol și exerciții practice, participanții au exersat comunicarea cu persoanele vârstnice, abordarea neîncrederii, gestionarea emoțiilor și soluționarea conflictelor.
Am acordat o atenție specială și prevenirii și reacției în situații de urgență, printr-o sesiune dedicată riscurilor precum inundațiile, viiturile și alunecările de teren. Voluntarii de la Crucea Roșie Vâlcea au susținut o prezentare despre primul ajutor de bază și sprijinul comunitar în situații de urgență.
Trainingul a fost și o ocazie de a lucra la instrumentele și materialele de care vom avea nevoie în activitățile viitoare. Am pregătit chestionarele pentru evaluarea progresului participanților, am discutat despre interpretarea datelor și am simulat activități de informare, am revizuit materialele informative, inclusiv schița broșurii care va susține campania de conștientizare.
Tinerii au un rol important în pregătirea comunităților
Credem în puterea colaborării dintre generații și ne dorim să construim legături mai apropiate între tineri, locuitorii celor două comune și autoritățile locale. Pentru noi, implicarea tinerilor înseamnă mai mult decât participarea la activități: înseamnă inițiativă, responsabilitate și contribuții concrete la binele comunității.
Ne dorim să construim acest proiect împreună, de aceea invităm tinerii și membrii comunităților din Galicea și Păușești-Măglași să urmărească paginile social media ale Asociației „Voința” (ASV). Vom reveni cu detalii despre oportunitățile de voluntariat și despre cum vă puteți alătura inițiativelor noastre.
Cu cât suntem mai mulți implicați, cu atât putem face mai mult pentru comunitățile noastre. Împreună învățăm, ne pregătim și avem grijă unii de alții!
Asociația „Voința” este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2023, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea comunităților locale din mediul rural și urban mic prin educație, implicare civică și inițiative sociale. Echipa organizației are experiență în managementul și implementarea proiectelor din domeniile educației, dezvoltării comunitare, voluntariatului, participării civice și incluziunii sociale.
Asociația „Voința”
Persoană de contact:
Mihaela-Claudia Iliescu, președintă și coordonator proiect
📞 +40 736 017 187
https://www.facebook.com/asociatiavointa
https://www.instagram.com/asociatiavointa/
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.


Știri Relevante
Școala, Încotro? © 2022
Școala, Încotro? dă putere generației de mâine pentru un viitor mai luminos și speranță pentru fiecare individ.
Află ultimele noutăți
Abonează-te la newsletter și nu pierde nicio informație
Avem grijă de datele tale, vezi privacy policy.


