De la „haosul organizat” la „săptămânile de aur”: Cum arată începutul de an școlar în Olanda

Bună ziua și bine v-am regăsit, dragi cititori ai platformei Școala, Încotro?

Recent, v-am adus perspectiva începutului de an școlar dintr-o sală de clasă din România, cu emoțiile și provocările sale specifice. Acum, pentru a oferi un contrast necesar și a lărgi orizontul, ne îndreptăm atenția spre sistemul de învățământ olandez. Facem acest lucru prin ochii Krisztinei Pfeifer, un profesor român care, de 13 ani, navighează și contribuie la sistemul liceal din Olanda.

O privire din interior: Sistemul de învățământ olandez prin ochii unui profesor român
Timp de 13 ani, Krisztina Pfeifer, cetățean român de etnie maghiară , a navigat și a contribuit la sistemul de învățământ liceal olandez. În prezent, de patru ani, predă la un liceu teoretic cu aproape 2000 de elevi în Amstelveen , unde nu este doar profesor de limba și literatura engleză , ci și coordonator al departamentului de engleză, mentor pentru clasa a XI-a (anul 5 în sistemul olandez) și coordonator de proiecte europene precum Model European Parliament și Erasmus+.

Într-un dialog cu „Școala, Încotro?”, Krisztina Pfeifer detaliază diferențele culturale, structurale și filozofice pe care le-a observat, oferind o perspectivă valoroasă asupra unui sistem de învățământ axat pe echilibru, transparență și parteneriat.

„Haosul organizat” al începutului de an
În Olanda, vacanța de vară durează șase săptămâni, timp în care profesorii nu sunt obligați să meargă la instituție. „Vacanța e vacanță”, subliniază Krisztina. Prima săptămână de lucru, descrisă de ea ca fiind „epuizantă, stresantă și un haos organizat”, este dedicată reintegrării profesorilor. Aceasta este plină de ședințe plenare, de departament și cu mentorii , precum și de analiza informațiilor despre noii elevi.

Această tranziție se simte haotică tocmai pentru că vine după o „vacanță pe bune, după deconectare”. Stresul, explică ea, este un amestec de curiozitate și anxietate „sănătoase” față de noile clase. Acest început este considerat mai eficient decât o reintrare abruptă în programul de cursuri, deoarece „oferă posibilitatea de a ne reintra în rol, iar elevii mai au două zile în plus de respiro”.

Construirea relației: „Săptămânile de aur” și rolul de mentor
O componentă esențială a sistemului olandez o reprezintă „de gouden weken” (săptămânile de aur). În această perioadă, pe lângă predare, profesorii se concentrează pe cunoașterea elevilor și pe observarea dinamicii grupului. Krisztina stabilește de la început regulile de colaborare:

• Învățarea numelor elevilor.

• Stabilirea locurilor fixe în bănci.

• Reguli de comunicare (ridicarea mâinii, a nu vorbi peste ceilalți, limbaj civilizat).

• Încurajarea elevilor să semnaleze dificultățile și să ceară ajutorul.

„Eu sunt partenerul lor timp de un an”, afirmă ea, „asta nu înseamnă că suntem egali, ci faptul că eu sunt acolo ca să îi ajut să crească atât din punct de vedere intelectual, cât și uman”.

Acest parteneriat este cel mai evident în rolul de mentor, pe care Krisztina îl diferențiază clar de cel de „diriginte” din România. „Rolul meu nu este să dirijez elevii”. Mentoratul implică discuții individuale cu fiecare elev la începutul anului , abordând provocările anului școlar, situația familială sau hobby-urile. Satisfacția maximă vine atunci când elevii aleg să apeleze la ea atât când dau de greutăți, cât și când doresc să împărtășească experiențe pozitive.

Cultura organizațională: Transparență și coeziune
Un aspect distinctiv al culturii școlare olandeze este momentul „lief en leed” (bucurie și suferință). Acesta este un moment în care colegii împărtășesc evenimente personale importante, „atât cât consideră colegul despre care este vorba”. Acestea pot include de la obținerea unei diplome sau căsătorie, până la un diagnostic sau un deces.

Această abordare personală ajută la o mai bună înțelegere reciprocă în echipă. Mai mult, transparența este apreciată și de elevi, care „se simt luați în serios dar și speciali”. Acest climat de deschidere „diminuează semnificativ o cultură a bârfei”. Coeziunea echipei este întărită și prin activități de team-building, cum ar fi ieșirile la o berărie , care ajută la cunoașterea reciprocă și, în final, „duce la o eficiență mai crescută”.

Tehnologie și infrastructură
La angajarea în liceul actual din Amstelveen, Krisztina a fost surprinsă de nivelul de digitalizare. Școala a renunțat la desktop-uri și la tablele albe tradiționale, folosite la locul de muncă anterior , în favoarea unor table digitale asemănătoare unor „tablete imense”. „Suna ca un clișeu, dar mereu ai câte ceva de învățat dacă vrei să ții pasul cu timpurile”, reflectează ea.

O „fabrică de diplome” cu echilibru
Eticheta de „fabrică de diplome” a fost o glumă referitoare la dimensiunea școlii (aproape 2000 de elevi) și la ambiția de a-i vedea absolvind. Presiunea asupra rezultatelor, spune ea, este una „sănătoasă”. În Olanda, nota de trecere este 6 (nu 5) , iar o medie de 7 este considerată „bună de tot”. Sistemul nu încurajează notele de 9 sau 10 pe linie la toate materiile, o practică pe care Krisztina o consideră „aberantă”.

De asemenea, repetarea anului „nu e o rușine”. Este o decizie luată de echipa de profesori atunci când constată că elevului îi lipsesc cunoștințele de bază pentru a face față anului următor.

Chiar dacă sunt mulți, elevii nu sunt „o turmă, invizibili și lipsiți de personalitate”. Există un echilibru clar între studiu și dezvoltare personală. Mulți elevi sunt sportivi de performanță, cântă la instrumente la nivel înalt, fac voluntariat sau lucrează part-time. Programul le permite acest echilibru; de multe ori, temele de casă sunt începute chiar în timpul orei, iar profesorii evită să îi încarce „aiurea”.

Parteneriatul cu părinții și atitudinea elevilor
Relația cu părinții este una de echipă. Profesorul îi informează despre progresul elevului, iar părinții transmit informații din mediul familial care ar putea afecta activitatea școlară. Părinții sunt, în general, „implicați și proactivi”.

Deși nu a lucrat cu elevi români , Krisztina îi descrie pe elevii olandezi ca fiind „proactivi, maaari negociatori, creativi, întreprinzători”. Aceștia sunt deschiși la discuții argumentate cu profesorul, sunt ancorați în realitate și, adesea, ea însăși învață de la ei. Singurul aspect „negativ”, pe care îl consideră tipic adolescentin, este creativitatea lor în „a depune un efort minim pentru a obține un rezultat bun”.

Adaptare, identitate și sfaturi practice
Ca profesoară cu accent și nume străin, Krisztina abordează aceste subiecte deschis, din prima oră. Bine integrată și vorbind fluent limba , ea folosește diferențele culturale ca material de discuție. În 13 ani de învățământ olandez, subliniază că a avut „zero incidente de discriminare” din partea elevilor, iar accentul sau etnia ei nu au fost niciodată folosite cu conotație negativă.

Cea mai mare provocare a fost „adaptarea și deschiderea către tot ce e nou”. Ea a învățat să pună „cele mai simple întrebări” și să opereze după o vorbă olandeză: „Nee heb je, ja kan je krijgen!” (Nu este cert, da, poți primi) .

Dacă ar fi să aducă un aspect din sistemul olandez în România, Krisztina nu poate alege unul singur:

• Inovația și adaptarea constantă la actualitate.

• Atenția și deschiderea către elev.

• Gânditul în soluții, nu în pedepse.

• Atenția pentru starea de bine (mental well-being) a elevilor.

• Sprijinul susținut pentru perfecționarea continuă a profesorului.

Profesorilor din România care se gândesc la o experiență similară, le recomandă să fie deschiși, curioși, proactivi și să nu le fie frică de schimbare. De asemenea, îi îndeamnă „să fie critici (constructiv) cu conducerea” și „să nu accepte măsuri neadecvate impuse de oameni care nu au predat niciodată sau nu mai predau de ani de zile”.

Interviu realizat de Iliescu Mihaela.

Știri Relevante