„Împreună pe hartă”: aventură educațională pe Transalpina, între tradiții, natură și istorie

FEATUREDEDUCATIONACTIVISM

Admin

9/29/20252 min read

În cadrul proiectului ”Împreună pe hartă”, implementat de Asociația Zâmbete Colorate, în perioada 01-02 septembrie 2025, 26 tineri din mai multe localități din județul Vâlcea au participat la o excursie pe Transalpina. Proiectul are ca temă educația turistică și este cofinanțat de Consiliul Județean Vâlcea.

Prima oprire a fost la Dexiworld Park Mălaia, tărâmul dinozaurilor – primul parc tematic de pe Valea Lotrului. Aici, tinerii s-au aventurat prin preistorie, printre personaje și animale preistorice, dinozauri în mărimi naturale.

Următoare oprire a fost la Domeniul schiabil Transalpina-Voineasa, unde am fost așteptați la bază de doamna Denisa Pirnea – salvamontist și ghidul notru.

Împreună am urcat până la cota 1980 metri. Tinerii au aflat lucruri valoroase despre zonă, turism, despre denumirile munților ce ne înconjurau, despre vreme și climă. Am coborât la cota 1600 și am mers la stâna din apropierea centrului Salvamont.

Am fost întâmpinați cu produse specifice, toate făcute de familia ce deține stâna: mămăligă, brânză de mai multe feluri, smântână, unt. Am continuat vizita în spațiul Salvamont cu imformații despre prim ajutor pe munte, pe timp de vară și pe timp de iarnă.

După o noapte între munți, am continuat drumul Transalpina, prima oprire a fost Stâna Ștefanu. Tinerii au vizitat muzeul stânei, au primit de la doamna Ștefanu informații despre tradiția oieritului (unii au îmbrăcat costume populare) și împreună am văzut și zona unde au fost tranșeele săpate de militari în timpul războaielor.

Ultimile opriri au fost la Pădurea Colorată – protest vizual al artistului împotriva defrișărilor forestiere, Ansamblul de case răsturnate și Fortăreața Ponoare - Castelul Vrăjitoarelor.

A fost o excursie cu multe obiective turistice vizitate în timp scurt, dar de repetat pentru mai multe zile. Pentru unii dintre participanți a fost prima excursie ce a durat mai mult de o zi, pentru majoritatea a fost prima dată pe Transalpina. Pentru toți a fost prima dată la cote atât de înalte, mersul cu telescaun sau prima dată când au mâncat produse de la stână.

Mulțumim Consiliului Județean Vâlcea pentru finanțarea proiectelor de interes pentru tineri și a proiectelor privind turismul educațional.

Asociația Zâmbete Colorate

Știri Relevante