Dezarmați de minister, înjunghiați în clasă: Prețul sângeros al „incluziunii” cu orice preț
FEATUREDEDUCATIONACTIVISM
Luni dimineața. Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. În timp ce Ministerul Educației încă desenează fluturași pe hârtie despre „starea de bine” și „școala prietenoasă”, realitatea sistemului educațional românesc a lovit din nou. De data aceasta, cu un cuțit de vânătoare.
Luni dimineața. Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. În timp ce Ministerul Educației încă desenează fluturași pe hârtie despre „starea de bine” și „școala prietenoasă”, realitatea sistemului educațional românesc a lovit din nou. De data aceasta, cu un cuțit de vânătoare.
Un elev de clasa a VII-a, cu cască de motociclist pe cap și un briceag în mână, a intrat într-o clasă a VI-a în căutarea unui alt copil, aparent din motive de „radicalizare religioasă”. Bilanțul? O profesoară înjunghiată în zona capului, aflată acum pe masa de operație pentru intervenții chirurgicale multiple, și un elev de clasa a VI-a rănit pentru că a îndrăznit să sară în apărarea cadrului didactic. Agresorul? Un produs perfect al generației TikTok, care, înainte de atac, s-a filmat în baia școlii avertizând rânjind: „Nu aveți idee ce periculos sunt”.
Dacă citești postările de pe rețelele sociale de astăzi, vezi o societate în stare de șoc. Dar noi, cei de la catedră, nu suntem șocați. Suntem doar îngroziți că ne-a venit din nou rândul.
Siguranța la locul de muncă? O glumă macabră
Să vorbim despre elefantul din cancelarie: siguranța la locul de muncă. Pentru un profesor în România, acest concept nu există. Orice angajator este obligat prin lege să asigure securitatea fizică a angajaților săi. Școala, ca instituție de stat, eșuează lamentabil. Profesorii au devenit carne de tun. Ești trimis la catedră, dotat cu un catalog (și ăla electronic, să nu lovești cumva sensibilitatea vreunui elev cu el) și ți se cere să gestionezi, cu mâinile goale, conflicte demne de trupele speciale.
Când un elev intră înarmat cu intenția clară de a ucide, școala nu are detectoare de metale, nu are personal de pază capabil să intervină în forță, nu are proceduri reale. Profesoara de la Bistrița nu a fost victima unui „accident”. A fost victima unui sistem care a abandonat-o pe linia frontului.
Vârsta răspunderii penale și invitația la crimă
Ajungem la un subiect profund, de care legiuitorii fug constant: violența juvenilă extremă și scutul impunității. În România, un individ sub 14 ani nu răspunde penal. Zero. Poate să înjunghie, poate să mutileze, legea îl mângâie pe creștet. Între 14 și 16 ani, răspunde doar dacă se dovedește că a avut „discernământ” – o portiță prin care avocații și expertizele psihiatrice trec adesea cu succes agresorii înapoi în brațele societății.
Ne uităm spre vest și ne place să copiem ce e „modern”, dar uităm de pragmatismul lor. În Regatul Unit, vârsta răspunderii penale începe de la 10 ani. Englezii au înțeles o realitate crudă a secolului XXI: un copil de 12 sau 13 ani cu acces la dark web, rețele sociale, ideologii radicale și tutoriale de violență știe exact ce face când bagă cuțitul într-un om. Când legile noastre tratează potențiali criminali ca pe niște „copilași neînțeleși”, ei se vor purta exact ca niște prădători care știu că nu există consecințe.
Tabu-ul suprem: Învățământul obligatoriu nu ar trebui să fie pentru toți
Este momentul să rostim un adevăr controversat, peste care ONG-urile și apărătorii drepturilor vor sări ca arși: integrarea forțată în învățământul de masă a tuturor copiilor, indiferent de devianțele lor comportamentale grave, este o crimă la adresa majorității.
Nu, nu toți copiii ar trebui să fie în învățământul obligatoriu de masă. Când un elev reprezintă un pericol iminent, dreptul lui teoretic la „educație incluzivă” nu poate și nu trebuie să survină dreptului fundamental la siguranță și la viață al profesorului și al celorlalți 29 de elevi din clasă. Menținerea cu forța a acestor „specimene” (pentru că un individ care vine cu lista de execuție la școală și înjunghie profesori nu mai este doar un „elev problemă”) în școlile normale este un experiment social eșuat. Avem nevoie de centre de reabilitare, de școli de corecție, de medii izolate, nu de lozinci despre „incluziune” care se termină la terapie intensivă.
Miniștrii care au dezarmat profesorii
Cum am ajuns aici? Prin complicitatea absolută a tuturor miniștrilor Educației din ultimele decenii. Guvernanții, din dorința de a da bine la publicul votant (părinții), au tăiat, feliuță cu feliuță, absolut orice formă de autoritate a profesorului.
Ne-au interzis exmatricularea (până recent, când au reintrodus-o timid, dar plină de birocrație). Au eliminat instrumentele de coerciție. Au deschis porțile școlilor pentru părinți abuzivi, dându-le voie să facă comisii de cercetare a profesorilor pentru orice notă de 4. Au transformat Statutul Elevului într-o cartă a drepturilor absolute, uitând să treacă și obligațiile. Miniștrii au lăsat profesorii goi și fără arme în fața unor generații în care unii copii sunt scăpați complet de sub control.
Astăzi, la Bistrița, o colegă de-a noastră plătește cu propriul sânge prețul acestui populism educațional. A intrat la oră să predea matematică și a ieșit pe targă, victimă a unui sistem care îi apără pe agresori, condamnă victimele și ridică din umeri.
Școala încotro? Direct spre colaps. Până când profesorii nu vor refuza să mai intre în clasele unde viața le este pusă în pericol, vom continua să fim doar numere în statisticile sumbre ale violenței școlare.
Știri Relevante
Școala, Încotro? © 2022
Școala, Încotro? dă putere generației de mâine pentru un viitor mai luminos și speranță pentru fiecare individ.
Află ultimele noutăți
Abonează-te la newsletter și nu pierde nicio informație
Avem grijă de datele tale, vezi privacy policy.
